Sample image

Analize medicale

Analizele medicale sunt facute pentru verificarea starii de sanatate, dar si pentru diagnosticarea unei afectiuni, pentru evaluarea severitatii unei boli ori pentru monitorizarea raspunsului pe care organismul il are la un anumit tratament.       AFLA MAI MULTE      

Sample image 2

Homeopatia

Homeopatia este o metoda de tratament care stimuleaza tendinta naturala de vindecare a organismului, folosind preparate din substante de origine minerala, vegetala si animala preparate in laboratoare specializate.                                   AFLA MAI MULTE     

Sample image

Psihologie

Psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția noastra proprie si a altora și personalitatea.                                                       AFLA MAI MULTE     

Sample image

Psihoterapie

Psihoterapia consta intr-o serie de tehnici care au ca scop  tratarea sanatatii mentale, emotionale, precum si unele afectiuni psihiatrice, fiind frecvent utilizata pentru problemele care se acumuleaza de-a lungul timpului.                       AFLA MAI MULTE    

Ce este psihoterapia?

Intervenția specializată constă în ghidarea, susținerea și încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea sondării și relevării propriilor capacități și resurse dar și a conștientizării punctelor critice din existența proprie și a posibilităților de depășire a situațiilor neconvenabile într-o manieră individualizată, particularizată și non-directivă.

Psihoterapia se adresează acelor clienți care au tulburări psihice mai serioase (îndeosebi tulburări nevrotice). Relația psihoterapeut-client este utilizată sistematic în scopul producerii unor modificări pozitive în modul de a gândi, a simți și a se comporta al unui individ.

Există sute de tipuri de psihoterapie. În 1980 erau inventariate peste 250, pentru ca în 1996 numărul acestora să ajungă la peste 450. Conform legii 213 privind dreptul de liberă practică al psihologilor din România, îndeosebi articolului 22, modalităţile recunoscute de psihoterapie sunt cele stabilite de către World Council of Psychotherapy şi pot fi grupate în mai multe categorii. Fiecare categorie include mai multe şcoli acreditate de Comisia Profesională a Colegiului Psihologilor din România şi cuprinde următoarele tipuri de terapii:

  • Psihoterapii cognitiv-comportamentale (ex: psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală etc.);

Această psihoterapie este o combinaţie a două terapii: terapia cognitivă, dezvoltată de Aaron Beck în anii ‘60, axată pe gândurile şi convingerile persoanei şi pe felul în care pot fi influenţate starea şi acţiunile sale, cu scopul de a-i schimba felul de a gândi într-unul mai adaptat; şi terapia comportamentală, inspirată şi întemeiată de I. P. Pavlov, J. B. Watson şi B. F. Skinner, care se axează pe acţiunile persoanei şi urmăreşte să-i schimbe modelele (patternurile) nesănătoase de comportament. Terapia cognitiv-comportamentală se concentrează pe problemele prezente ale persoanei şi pe felul în care pacientul poate învăţa cum să identifice şi să schimbe gândurile deformate sau nefolositoare, credinţele neconforme cu realitatea, să se relaţioneze cu alţii în feluri pozitive.

  • Psihoterapii dinamic-psihanalitice (ex: psihoterapie psihanalitică, psihoterapie analitică, terapii dinamice de scurtă durată etc.);

Psihoterapia psihanalitică încurajează verbalizarea gândurilor pacientului în cadrul asociaţiilor libere, a fantasmelor, a interpretării viselor, cu scopul de a ajunge la cauzele conflictelor inconştiente care produc simptomele pacientului.

Psihanaliza a fost creată şi dezvoltată iniţial de Sigmund Freud, începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea.

Ca şi în psihanaliză, din care s-a inspirat iniţial, scopul psihoterapiilor psihodinamice este să dezvăluie conţinuturile inconştiente ale pacientului, să-şi înţeleagă mai bine propriile acţiuni şi de a-i uşura suferinţa psihică. Spre deosebire de psihanaliză însă, psihoterapiile psihodinamice sunt de obicei mai scurte şi mai puţin intensive.

  • Psihoterapii ericksoniene (ex: psihoterapie ericksoniană, hipnoză ericksoniană etc.);

Psihoterapia ericksoniană este o formă de terapie creată de psihiatrul american Milton Erickson (1901-1980). Această terapie acționează având în vedere relația dintre procesele inconștiente și cele conștiente. Se creează oportunități pentru client în scopul ca acesta să ajungă la noi interpretări și capacități prin conștientizarea proceselor inconștiente și trăire experiențială. Se pune accentul mai puțin pe prescrierea unor modalități de acțiune.

Relația terapeutică se bazează pe respect, înțelegere și empatie. Terapeutul și clientul dezvoltă o relație colaborativă. Se pornește de la presupunerea că acesta din urmă știe cel mai bine ce îi este util. Uneori, o anumită tehnică aplicată de terapeut e posibil să nu dea rezultatele scontate. Acest lucru constituie un semnal pentru schimbarea strategiei de lucru. Astfel, demersul terapeutic rămâne deschis alternativelor în ce privește alegerea tehnicilor adoptate. Psihoterapia ericksoniană poate include sau nu în tehnicile adoptate și hipnoza ericksoniană. Această psihoterapie este considerată a fi de scurtă durată,  utilizată în terapia adulților, copiilor, de cuplu sau a familiei, precum și în cazul tulburărilor de comportament.

  • Psihoterapii scurte (ex: terapie scurtă focalizată pe soluţie, orientare pe competenţe şi resurse, abordări constructivist-colaborative şi narative etc);

Cuprind o gamă diversă de abordări psihoterapeutice, care au toate ca puncte comune faptul că se concentrează asupra unei probleme specifice şi folosesc intervenţia directă. Psihoterapiile scurte sunt mai puţin orientate către descoperirea problemei, a cauzelor şi a genezei acesteia, cât către formularea de soluţii şi identificarea factorilor care împiedică rezolvarea problemelor.

  • Psihoterapii umanist-existenţiale (ex: gestalterapie, logoterapie, psihodramă, psihoterapie experienţială, analiză tranzacţională, psihoterapie transpersonală etc.).

Inspirată de existenţialismul filosofic, psihoterapia umanistă apărut în anii ‘50 ca reacţie atât la comportamentalism, cât şi la psihanaliză, drept care este astăzi cunoscută ca o “a treia cale” în psihologie. Se interesează de cadrul de dezvoltare al individului şi de subiectivitatea acestuia, respingând determinismul. Acordă interes creşterii şi dezvoltării, mai degrabă decât patologiei, statuând o capacitate inerentă individului de a-şi realiza potenţialul – prin “tendinţa de self-actualizare”. Printre personalităţile acestor orientări se numără Carl Rogers, întemeietorul terapiei centrate pe persoană, Victor Frankl, întemeietorul terapiei prin logos, Abraham Maslow, Rollo May şi Irvin Yalom – personalităţi ale psihoterapiei existenţiale americane.

Inspirându-se din concepţii filosofice precum fenomenologia şi existenţialismul, psihoterapia existenţială are ca fundament credinţa că fiinţa umană este singură în lume, ceea ce conduce la sentimentul unei lipse de sens. Acesta poate fi depăşit doar prin crearea de valori şi sensuri proprii.

Sarcina de bază a terapeutului este aceea de a stabili un cadru terapeutic adecvat care să permită găsirea soluției optime la problema cu care se confruntă pacientul.

Tipuri de tulburări și tehnici utilizate:

  • atacuri de panică și anxietate generalizată
  • tulburări fobice (fobie școlară, claustrofobie, agorafobie, fobie socială etc)
  • disfuncții sexuale psihogene (lipsa dorinței sexuale, ejaculare precoce, impotență, anorgasmie, frigiditate, vagininism, dispareunie)
  • tulburări depresive (depresie reactivă, depresie nevrotică)
  • insomnie, ticuri, enurezis, logonevroze, joc patologic
  • probleme de cuplu marital
  • tulburări psihosomatice (cefalee, dureri cronice, hipertensiune arterială, diabet, astm bronșic)

În procesul terapeutic se pun în acțiune tehnici specifice menite să restabilească echilibrul psihic al clientului și să-i permită acestuia o mai bună adaptare la realitate.
Se pot utiliza tehnici terapeutice comportamentale de scurtă durată (în medie, programul terapeutic durează 2-3 luni de zile, cu ședințe săptămânale sau bisăptămânale).
           

Tehnicile terapeutice au drept scop însușirea de către client a unor modele de autoreglare a stărilor psihice și de creștere a rezistenței la stres. Sunt avute în vedere diverse strategii de eliminare a gândurilor negative disfuncționale, a sentimentelor autoperturbatoare și a comportamentelor simptomatice.

  • tehnici de autoreglare a stărilor psihice și de creștere a rezistenței la stres prin intermediul antrenamentului autogen Schultz;
  • strategii de eliminare a comportamentelor dezadaptative, a gândurilor negative disfuncționale și autoperturbatoare, a comportamentelor de eșec prin intermediul tehnicilor cognitiv-comportamentale;
  • terapii comportamentale de scurtă durată în tratamentul atacurilor de panică și a anxietății generalizate, a tulburărilor fobice și obsesivo-compulsive prin intermediul desensibilizării sistematice și a tehnicii expunerii;
  • modele terapeutice combinate în tratamentul disfuncțiilor sexuale psihogene (tulburări ale dorinței sexuale, tulburări de erecție, tulburări de orgasm) prin intermediul tehnicilor cognitiv-comportamentale, de relaxare și hipnoză;
  • modele terapeutice combinate în tratamentul depresiei prin intermediul tehnicilor cognitiv-comportamentale;
  • modele terapeutice combinate în insomnie, ticuri, enurezis, logonevroze, joc patologic) prin intermediul tehnicilor comportamentale, de relaxare și hipnoză;
  • consiliere psihologică în probleme de cuplu marital prin terapie cognitiv-comportamentală;
  • modele terapeutice în tratamentul tulburărilor de alimentație (bulimie, anorexie, supraponderalitate) prin intermediul tehnicilor cognitiv-comportamentale și hipnoză;
  • modele terapeutice bazate pe relaxare în tratamentul tulburărilor psihosomatice.

Cele 9 teze ale Psihoterapiei Pozitive

Psihoterapia Pozitivă oferă noi aspecte în înțelegerea naturii umane. Luând în considerare aspectele transculturale, nu doar oferind o bază de înțelegere a conflictelor individuale, această metodă de psihoterapie are un impact extraordinar asupra problemelor urgente ale omenirii (de ex. problema imigrației, problemele sociale ale țărilor în curs de dezvoltare, relațiile interculturale, căsătoriile transculturale, prejudecăți etc.).

1. Principiul auto-ajutorării

Cuvântul pozitiv din denumirea metodei derivă din cuvântul positum care înseamnă ceea ce este faptic și dat. Conflictele, tulburările pe care le au pacienții nu sunt singurele lucruri faptice, date. Pacientul are cu sine și capacitatea de a face față conflictelor. Pacientul suferă nu doar de tulburarea sau conflictul în sine, ci și din cauza sentimentului de lipsă de speranță pe care îl generează un diagnostic. Această parte descrisă mai sus este condiționată istoric și cultural. În cadrul Psihoterapiei Pozitive, pacientul învață să renunțe la rolul de pacient și să devină terapeut pentru sine, precum și pentru mediul din care provine.

2. Teoria microtraumelor

Această abordare se centrează pe dinamica conflictului și pe conținutul conflictelor. Experiențele traumatice cu care s-a confruntat individul de-a lungul vieții sale, zi de zi, conduc la descrierea patologiei. În paralel, Psihoterapia Pozitivă a dezvoltat un chestionar de evaluare a conținutului conflictelor. Acest chestionar poate fi aplicat individual, pacientului sau familiei. Baza teoretică a acestui instrument este reprezentată de teoria conținutului conflictului.

3. Aspectele transculturale

Cadrul transcultural este baza Psihoterapiei Pozitive și Terapiei Pozitive de Familie. Această abordare oferă posibilitatea de a analiza o persoană atât ca entitate individuală, cât și din punctul de vedere al grupului din care provine. Fiecare persoană este influențată de cadrul cultural în care a crescut. În plus, familia în care a crescut fiecare dintre noi ne influențează în modul în care percepem viața. Toate aceste influențe determină modul în care o persoană devine o entitate unică. Această unicitate poate la rândul său să determine probleme intra- și interculturale între o persoană și semenii săi.

4. Unicitatea fiecărei persoane

Terapia trebuie să ia în considerare nevoile pacientului și să se adapteze la unicitatea reprezentată de fiecare pacient în parte. Având un caracter universal, Psihoterapia Pozitivă vede boala mai mult decât o simplă trăsătura individuală. Boala reprezintă, de asemenea, calitatea relațiilor în cadrul familiei și societății de unde provine pacientul.

5. Concepte, mituri, povești orientale și înțelepciune populară

Toate acestea sunt utilizate cu scop terapeutic incluzand astfel în procesul terapeutic utilizarea intuiției și a imaginației. Poveștile, care pot fi utilizate ca mediator între terapeut și pacient, sunt un instument foarte important. Putem sugera prin intermediul lor o schimbare a poziției și a punctului de vedere ale pacientului, fără a ataca sau a devaloriza concepția și valorile care îl ghidează în viață pe pacient. Această schimbare de poziție permite, în final, pacientului să vadă că există și alte puncte de vedere legate de propria problemă, să reinterpreteze problema pe care o are și să se proiecteze în viitor ținand cont de actuala interpretare.

6. Terapia Pozitivă de Familie

Este o idee specială de abordare terapeutică a familiei. Cu toate că familia stă în cetrul atenției, terapia nu se oprește la a vedea familia ca singura unitate terapeutică. Mai mult, membrii familiei sunt văzuți atât individual, cât și împreună, luând în considerare factori sociali relevanți pentru tratament. În final, pacienții sunt încurajați să utilizeze instrumentele Psihoterapiei Pozitive pentru a da o nouă formă mediului în care conviețuiesc.

7. Terminologia

Terminologia utilizata în Psihoterapia Pozitivă a fost astfel dezvoltată încât să poată fi înțeleasă de oricine, indiferent de clasa socială, educație etc.

8. Concepția de bază

Psihoterapia Pozitiva oferă o concepție de bază pentru tratarea oricăror boli, tulburări sau conflicte.

9. Aspectele metateoretice

Psihoterapia Pozitivă oferă un concept comprehensiv conform căruia metode sș tehnici diferite de psihoterapie pot fi utilizate complementar având ca unic scop ajutorarea pacientului. https://positum.ro/intro-ro/

 

Conceptul de bază în Psihoterapia Pozitivă

În psihoterapia pozitivă determinarea factorului disfuncțional și găsirea unor modalități de recuperare reprezintă un prim pas important. De aceea psihoterapia pozitivă oferă un concept de bază pentru tratarea tuturor bolilor și conflictelor, având o terminologie ușor de înțeles indiferent de mediu social și educațional și care înglobează tehnici și modele din alte modalități și școli terapeutice pe care le integrează în propria modalitate, în acest fel dovedindu-se a fi o modalitate integrativă și eclectică, privind multiplele tehnici utilizate.

Strategia celor 5 pasi in psihoterapia pozitivă

Există în Psihoterapia pozitivă strategia celor 5 pași ai tratamentului integral sau altfel numită metateoria (o teorie cât mai eficient focusată pe conflict, procesul care se desfășoară între simptom și soluția conflictului.

1.Observarea –Distanțarea

În psihoterapia pozitivă terapeutul oferă clientului o interperetare pozitivă a simptomului, folosind metafore și înțelepciunea populară. Aceasta este și o fază de distanțare față de problemă, e ca și cum problema ar fi privită din exterior din alt cadru, unul care oferă siguranță și confort emoțional.

2. Inventarierea

Folosind cele 4 arii ale calității vieții, în psihoterapia pozitivă pacientului i se cere să numească 10 evenimente în care să spun ce i s-a întâmplat în ultimii cinci ani (teoria microtraumei), să explice cum s-a descurcat, cum a rezolvat aceste probleme și unde a învățat să facă asta. În acest stadiu, pacientul ar trebui să se miște de la simptom la conflict. Punctele de vedere psihosociale și spirituale sunt de asemenea luate sub scrutin.

3. Încurajarea situațională

În această etapă în psihoterapia pozitivă terapeutul încurajează clientul să găsească soluții la situația încă nerezolvată orientându-l spre resursele pe care le are: Ce probleme din viața ta ai rezolvat deja și ce ai învățat din rezolvarea lor?

4.Verbalizarea

Scopul acestei etape din psihoterapia pozitivă este de a descoperi motivația din spatele conflictelor. Pacientul este intrebat: Ce conflicte sunt inca nerezolvate care sunt 4 probleme pe care doresti sa le rezolvi in urmatoarele 8 saptamani? In plus se abordeaza continutul conflictului si se utilizeaza tehnci care il vor ajuta pe pacient sa isi rezolve activ problema.

5.Lărgirea scopurilor

Dorind să ofere pacientului o orientare mai de profunzime în viața sa, (un insight), după ce rezolvă problemele, în psihoterapia pozitivă pacientul este întrebat : Ce vei face atunci când toate problemele tale vor fi rezolvate? Care sunt scopurile tale în viață pentru următorii 4 ani legat de cele 4 arii ale modelului balanței?

Aceste 5 etape din psihoterapia pozitivă sunt utile și ușor de utilizat astfel încât chiar școli de psihoterapie care diferă unele de altele le pot utiliza.https://positum.ro/intro-ro/

 

De la neputința învățată la mijloace de autoajutor

“A fi în iad, înseamnă a fi în derivă. A fi în rai, înseamnă a fi la cârmă.”– George Bernard Shaw

Corpul meu, profesia mea, relațiile mele, viitorul meu – toate îmi chestionează capacitățile de a interveni în aceste arii: în ce măsură pot avea sănătate, succes financiar sau prestigiu, relații care să mă mulțumească, un sens al vieții? Neputința învățată descrie o viziune pesimistă asupra capacității noastre de a controla ce ni se întâmplă, în timp ce optimismul învățat indică o interpretare mai flexibilă și productivă asupra obstacolelor firești din viață.

Surse ale neputinței învățate

Eșecurile repetate. Într-unul dintre experimentele clasice ale psihologiei, Martin Seligman a arătat că neputința poate fi învățată. Un grup de câini era plasat  într-o cameră despărțită de un zid peste care trebuiau să sară atunci când în partea lor de cameră era indrodus un șoc electric-în felul acesta ajungeau într-o parte a camerei în care erau feriți de șocuri. Ei au învățat repede să facă asta și au repetat mișcarea ori de câte ori a fost nevoie să se protejeze.

 Experimentul a continuat cu alți câini care au fost plasați într-o încăpere în care, orice făceau, nu puteau să controleze șocul electric și trebuiau să suporte durerea. Ulterior, când acești câini au fost plasați în camera în care puteau să sară peste zidul despărțitor pentru a se feri de șoc, surpriză, aceștia stăteau pe loc, așa cum fuseseră obișnuiți în situațiile anterioare. După eșecuri repetate, ei au învățat că nu pot face nimic pentru a schimba situația în care se află, deși ar fi putut.

Modelul relațiilor propus de Nossrat Peseschkian. Încrederea și speranța sunt capacități înnăscute a căror dezvoltare este, apoi, stimulată sau inhibată, mai ales în relația cu părinții. Astfel, încrederea în sine a unui copil poate fi modelată de încrederea pe care o au părinții sau alte persoane semnificative în el și de mottourile pe care le promovează. În multe cazuri, neîncrederea într-o situație particulară, poate să fie urmărită până în trecutul îndepărtat al persoanei: “mama avea o vorbă, că în viața reușesc doar cei cu tupeu, iar noi nu suntem ca ei” (neîncredere față de posibilitatea unui statut ridicat, fatalism).

O ipoteză de “simț comun” privind mesajele din jurul nostru. Iată cum începe programul de știri de la o televiziune, fiind anunțate principalele titluri: TRAGEDIE, ÎNGRIJORARE, ALARMANT. Cu siguranță, oricine citește aceste rânduri este familiarizat cu tiparul. La asta se adaugă și alte microtraume (doze mici de pesimism și neputință) prezente în jurul nostru: România e anunțată ca fiind codașă la eficiență și fruntașă la infracționalitate, românii sunt primiți cu circumspecție în Anglia etc. În balada Miorița, ciobănașul, știind că are să moară, își face testamentul verbal, se resemnează, în loc să își ia soarta în mâini. Să nu lase aceste mesaje descurajatoare și constante niciun fel de urmă?

Autoajutor în privința neputinței învățate-ce putem face sau regândi

Positum. Cu alte cuvinte, ceea ce este dat, imaginea completă; adică, pe lângă aspectele faptice negative, există întodeauna și aspecte faptice pozitive. În experimentul prezentat mai sus, câinii nu simțeau că pot schimba ceea ce li se întâmplă și erau resemnați în fața electroșocurilor; acesta este datul negativ. La fel de adevărat este că ei ar fi putut să sară și să controleze situația, dacă ar fi “conștientizat” asta; resursele lor reale reprezintă datul pozitiv. Tradus în viața de zi cu zi, pe lângă problemele, dificultățile și obstacolele cu care ne confruntăm, există mereu și resurse personale sau exterioare care ne ajută să le gestionăm.

Direcție utilă: a învața să vedem resursele personale și ceea ce  este funcțional!

Relația cu timpul (permanența). Dacă ai căzut ieri, stai în picioare azi (H.G. Wells). A percepe evenimentele negative, într-o mai mare măsură ca fiind trecătoare și mai puțin ca permanente, este o caracteristică a “optimiștilor”.

Diferențierea. Nereușita într-o arie nu este echivalentă cu eșecul întregii persoane. “Nu am reușit să strâng mai mult pentru copiii mei…nu sunt bun de nimic” (Bărbat, 55 de ani, tată a doi copii- evaluare personală strict pe baze financiare).

Direcții utile:

1) a învăța să izolăm nereușita de persoana noastră ca întreg;

2) a învăța să permitem reușitelor și experiențelor plăcute să iradieze întreaga persoană.

După chipul lui Atlas. În mitologia greaca, Atlas era unul dintre titanii care a luptat împotriva zeilor. Învins, acesta a fost pedepsit de Zeus, fiind osândit să poarte veșnic pe umerii săi bolta cerească. A pune toate eșecurile pe seama noastră este un fel de a ține pe umeri bolta cerească, este o povară. Nu tot timpul nereușitele sunt cauzate doar de noi înșine; și alți factori sunt implicați (întâmplare,alte persoane, contextul).

Cât control este posibil? Soarta condiționată și soarta necondiționată

O lumânare are o soartă prestabilită (necondiționată): este formată din ceară care va fi consumată la un moment dat. Astfel, destinul ei de a se consuma nu poate fi schimbat. Cu toate acestea, soarta condiționată (puterea de a interveni) este comparabilă cu următorul eveniment: atât timp cât lumânarea este abia la începutul arderii, o pală de vânt adie și stinge lumânarea. Lumânarea ar fi putut să ardă mult mai mult dacă stingerea ei ar fi fost împiedicată.

Moldovan Adrian- psiholog

Resurse bibliografice

Douglas Mook, Experimente clasice în psihologie, Editura Trei, 2009

Nossrat Peseschkian, Positive Family Therapy, Editura Springer-Verlag, 1986

http://www.bioteams.com/2012/03/22/learned_optimism_101.html

 

Metode folosite în  Psihoterapia Pozitivă

  • Imaginea omului din perspectiva Psihoterapiei Pozitive

Metoda se bazează pe imaginea pozitivă a omului, imagine conform căreia omul este prin natura sa bun și înzestrat cu patru tipuri de capacități: fizice, mentale (psihice), sociale și spirituale. Bolile și tulburările sunt în acest context interpretate într-un mod nou, pozitiv, utilizându-se în interpretare povești, anecdote, exemple din alte culturi. Pacientul este astfel încurajat să joace un rol activ în propriul proces de vindecare. Psihoterapia Pozitivă consideră că orice om este un întreg format din patru părți: corp, minte, emoții și spirit.

Scopul procesului terapeutic este acela de a ajuta clientul/pacientul să își dezvolte propriile capacități înnăscute și să găsească echilibrul în viața de zi cu zi. Pacientul este, de asemenea, încurajat să devină terapeut pentru familia sa și pentru cei din anturajul său. Psihoterapia Pozitivă este o abordare interdisciplinară: ea utilizează o serie de tehnici aparținând unor alte metode, pentru a flexibiliza adaptarea la situația clientului/pacientului.

Datorită teoriei celor 2 tipuri de capacități de bază (capacitatea de a iubi = reprezentând emoțiile și capacitatea de a ști = reprezentând cognițiile), Psihoterapia Pozitivă poate aborda orice fel de pacient, indiferent de limbă sau nivel social și, de asemenea, indiferent de cultura din care provine. Prin interpretarea pozitivă a simptomelor, Psihoterapia Pozitivă ajută clientul/pacientul să-și găsească și să-și evalueze propriile capacități de bază.

  • Etapele dezvoltării umane și ale Interacțiunilor Sociale

a) Etapa de atasare

Această etapă se bazează pe dependența copilului nenăscut încă (a fătului) de propria mamă. Această atașare este pierdută prin simbioza socială, după naștere. În acest moment, copilul este dependent de îngrijirea și de atenția pe care o primește de la cei din jur. Copilul cere răbdare, timp, atenție și, de asemenea, are nevoie de contacte fizice și sociale. Părinții se simt legați de copilul lor prin dragoste, speranță și responsabilitate.

Dar nevoia de apropiere este ceva ce omul poate simti intreaga viata.Aceasta nevoie il impinge sa isi caute un partener, sa fie cu alti oameni, sa apartina unui grup si sa simta coeziunea cu membrii acestui grup, asa cum se intampla intr - o familie.

b) Etapa diferențierii

Diferențierea este principiul de bază al dezvoltării atât fizice, cât și psihice a omului. În cadrul socializării, etapa de diferențiere este marcată de interiorizarea comportamentelor dezirabile. Aceasta se întâmplă în diferențierea abilităților unei persoane de a recunoaște și de a învăța și în formarea capacităților secundare care îi permit omului să controleze mediul și să se evalueze din punct de vedere social. În același timp, există o diferențiere în capacitatea unei persoane de a iubi. Prin diferențiere, sentimentele noastre dobândesc o formă socială.

c) Etapa de detașare

Pe parcursul dezvoltării sale, omul atinge o unitate specifică fiecărui nivel. Unitatea se referă la integrarea capacităților într-o personalitate unică, individuală. Asociat unității există o anumită autonomie care dobândește din ce în ce mai multă importanță pe măsură ce individul se maturizează. În etapele timpurii ale dezvoltării sale, o persoană este dependentă de atașare / apropiere față de ceilalți, iar mai târziu are nevoie să fie ghidată de anumite reguli. Dar pe măsură ce crește, informațiile externe sunt din ce în ce mai puțin necesare. Acest lucru înseamnă că persoana se poate detașa de ceilalți, poate să găsească singură informațiile de care are nevoie și poate să își asume responsabilitatea propriei persoane. Ne referim aici la etapa detașării care caracterizează maturizarea. Dar detasarea nu inseamna doar renuntarea la o persoana sau la un obiect. Succesul detasarii si atasarii face posibila stabilirea de contacte cu alte persoane sau grupuri. Succesul acestor etape face persoana capabila sa isi largeasca campul valoric, sa incerce noi decizii si poate sa isi reevalueze vechile decizii.

  • Metacomunicarea în Psihoterapia Pozitivă

a) Capacitățile actuale

În mod frecvent, literatura de specialitate psihologică, psiho-pedagogică și psihoterapeutică se centrează pe funcția simptomelor și dinamica conflictelor. Noi examinăm sistematic și în mod critic conținutul educației, conflictele interne și conflictele interpersonale.

Oamenii sunt tentați adesea să întrebe: Cum s-a putut întâmpla asta? (accentuând procesul conflictual). Totuși, unii pot întreba: Ce anume s-a întamplat exact? Conținutul care a determinat conflictul este adesea neglijat sau, în cel mai bun caz, extras din câteva exemple arbitrare. Investigarea conținutului cauzelor și condițiilor determinante ale bolilor, ne-a condus la formularea capacităților actuale (Inventarul conținutului conflictului).

b) Modelul Balanță

Când avem o problemă, ne simțim supărați, împovărați sau neînțeleși, când trăim într-o tensiune constantă sau nu vedem sensul vieții, putem exprima toate aceste dificultăți cu ajutorul următoarelor 4 arii:

  • Corp / Simțuri
  • Muncă / Realizări
  • Contacte sociale
  • Viitor / Fantezie / Spiritualitate

Cele 4 arii sunt legate de cele 4 modele ale învățării și cunoașterii. Ele ne lasă să vedem cum se percepe cineva pe sine, mediul înconjurător și cum anume testează realitatea.

Aceste 4 arii pot fi găsite în situații concrete de viață fiind conflicte și concepte tipice. Fiecare persoană își dezvoltă propriile modalități de a face față problemelor cu care se confruntă (modelul balanță pentru rezolvarea conflictelor) - refugierea în boală, refugierea în munca, refugierea în contacte sau în fantezie. De exemplu: Tatăl reacționează prin refugiu în muncă (aria realizare); mama reacționează prin retragere și deci prin evitarea contactelor sociale (aria contacte); copilul reacționează prin acuze fizice (aria corp). Aceste reacții diferite pot să conducă la probleme de comunicare.

  • Noua metateorie în Psihoterapia Pozitivă

Strategia celor 5 pași ai tratamentului integral în Psihoterapia Pozitivă este o strategie terapeutică în care se împletesc psihoterapia și auto-ajutorarea. Un scop adițional al nostru este acela de a realiza o psihoterapie orientată pe conflict cât mai eficientă și mai eficace posibil. Strategia se împarte în 5 pași după cum urmează:

I. Observare - Distanțare

Pacientul sumarizează (pe cât posibil în formă scrisă) propriul punct de vedere asupra conflictelor personale actuale. Terapeutul interpretează pozitiv simptomele, utilizând metafore și elemente simbolice. Aceasta îl va face pe pacient să se distanțeze într-o măsură mai mare de propriile probleme și, deci, implicit la o expansiune a punctelor de vedere asupra propriilor probleme.

II. Inventariere

Utilizând cele 4 arii ale Modelului Balanței, pacientului i se cere să facă o sumarizare a celor mai importante 10 evenimente petrecute în viața sa în ultimii 5 ani (teoria microtraumelor). Apoi i se cere să explice cum a făcut față și cum a rezolvat aceste probleme și, de asemenea, ce a învățat în urma lor (ce strategii de rezolvare au apărut). În această etapă, pacientul se deplasează dinspre simptom spre conflict. Se evaluează punctele de vedere psiho-sociale și spirituale ale pacientului.

III. Încurajare situațională

Luând în considerare orientarea pe resurse și încurajând pacientul să găsească soluții la situația sa încă nerezolvată, în această etapă, psihoterapeutul întreabă Ce probleme din viața ta ai rezolvat deja și ce ai învățat din rezolvarea lor?

IV. Verbalizare

Scopul acestei etape este acela de a găsi recompensele secundare ce stau în spatele conflictului cu care pacientul se confruntă, cele care întrețin, de fapt, conflictul. Pacientul este întrebat: Ce conflicte sunt încă nerezolvate și care sunt 4 probleme pe care dorești să le rezolvi în următoarele 8 săptămâni? În plus, se abordează conținutul conflictului și se utilizează tehnici care îl vor ajuta pe pacient să își rezolve activ problema.

V. Lărgirea scopurilor

Văzându-se orientare pacientului către viitor, după ce problema sa va fi rezolvată, pacientul este întrebat: Ce vei face atunci când toate problemele tale vor fi rezolvate? Care sunt scopurile tale în viață pentru urmatării 4 ani legat de cele 4 arii ale modelului balanței? Descrie 3 scopuri personale. Aceste 5 etape sunt utile și ușor de utilizat astfel încât chiar și școli de psihoterapie care diferă unele de altele le pot utiliza astfel putând lucra împreună. https://positum.ro/intro-ro/

 

Psihoterapia pozitivă

Psihoterapia Pozitivă este o metodă umanistă, transculturală și psihodinamică de psihoterapie. Această metodă centrată pe conflict și orientată pe capacități a fost dezvoltată de Nossrat Peseschkian în Germania începând cu anul 1968.

Psihoterapia Pozitivă reprezintă o metodă specifică ce se bazează pe propria teorie, subliniază noi aspecte ale înțelegerii naturii umane și conduce la modalități specifice de intervenție și tratament.

Nossrat Peseschkian M.D., Ph.D., este fondatorul Psihoterapiei Pozitive, metodă bazată pe cercetările sale transculturale în peste 20 de culturi ale lumii, în anii 1960 și 1970.

Este - Medic în Germania, certificat și licențiat ca psihiatru, neurolog și psihoterapeut, și este specialist în terapie de familie și medicină psihosomatică.

  • Director al Centrului lnternațional de Psihoterapie Pozitivă, Terapie Transculturală de Familie și Medicină Psihosomatică din Wiesbaden, Germania (WIAP)
  • Președintele Asociației Germane de Psihoterapie Pozitivă
  • Profesor Asociat al Academiei de Stat pentru Educație Medicală Continuă din cadrul Camerei Medicale de Stat din Hessen, Frankfurt am Main, Germania
  • A publicat mai mult de 10 cărți, unele dintre ele fiind treduse în peste 15 limbi
  • A susținut prezentări în peste 65 de țări din lume
  • A descoperit că utilizând povești și basme precum și exemple din alte culturi, pacientul devine capabil să își lărgească perspectivele asupra propriilor probleme, și astfel se poate ajuta privindu-se pe sine și propriul conflict dintr-un alt punct de vedere.

Domnul Dr. Peseschkian este de asemenea responsabil pentru ideea conform căreia dacă unele boli și conflicte există și se transmit în cadrul unei familii (persoane/societăți) atunci familia (persoana/societatea) are și capacitatea de a face față acelui conflict. Cu alte cuvinte pacientul poate deveni propriul său terapeut.

Această formă de psihoterapie pune accentul pe imaginea pozitivă a omului. Se concentrează pe dezvoltarea potențialului uman și a resurselor interioare pentru autovindecare. Clientul nu aduce doar tulburarea (boala), ci și capacitatea de a se vindeca.

Psihoterapia pozitivă se concentrează pe semnificația simptomelor sau situațiilor care sunt reinterpretate în sens pozitiv.

Conform acestei terapii, un eveniment în sine nu aduce o problemă, ci interpretarea pe care i-o dăm noi. Pentru psihoterapia pozitivă, există în individ două capacitați fundamentale înnăscute. Acestea sunt capacitatea de a iubi, reprezentând partea afectivă și capacitatea de a cunoaște care vizează partea cognitivă. Psihoterapia pozitivă ajută individul să-și folosească aceste capacități în scopul autoajutorării.

Un rol important în cadrul acestei terapii îl are modelul balanței sau echilibrului.  Când ne pierdem echilibrul interior, pot apărea dificultăți într-una din cele patru arii importante ale vieții noastre. Acestea sunt: corp-sănătate, muncă-realizări, viitor-fantezie, contacte-relații sociale. Prin terapie, clientul devine conștient în care arie investește în mod excesiv timp și energie sau, dimpotrivă, prea puțin și descoperă ce poate să facă pentru a reechilibra balanța. De exemplu, la nașterea unui copil, tatăl se poate îngropa în muncă pentru a evita o mai mare implicare în sarcinile de familie.

Această terapie înglobează modele și tehnici din alte forme terapeutice, fiind o modalitate integrativă și eclectică de psihoterapie. Psihoterapia pozitivă poate fi aplicată ca și terapie de scurtă durată (12-20 de ședințe) sau de lungă durată, peste 50 de ședințe, când sunt abordate elemente mai de profunzime.

Psihoterapia pozitivă se bazează pe trei principii principale: speranță, echilibru și autoajutorare. Principiul speranței este axat pe resursele individului. Principiul echilibrului are în vedere viața și dezvoltarea personală sub patru aspecte, cum ar fi corpul, relațiile, realizările și viitorul. Esența acestui principiu constă în dorința de a reînvia armonia lor naturală. Principiul autoajutării poate fi reprezentat în imaginea unui model în 5 pași. Este utilizat ca strategie de armonizare, adaptare personală și dezvoltare.

Concentrarea pe dezvoltare și viitor este un avantaj incontestabil al metodei terapiei pozitive. El ne învață cum să modelăm viitorul acceptând circumstanțele prezentului. Adoptarea responsabilității absolute pentru propria viață permite fiecărui individ să ia măsuri concrete pentru a-și transforma realitatea.

Un principiu important al psihoterapiei pozitive este considerat de asemenea principiul excentricității, individualității personalității. Viața nu este alcătuită din tipare. Versatilitatea și diversitatea surselor de fericire umană se bazează pe utilizarea și bucuria a ceea ce este disponibil la un moment dat, și nu din posibil.

Psihoterapia pozitivă este una dintre căile către echilibrul și armonia vieții. Învață individul cum să devină autor al propriei sale vieți. Cu toate acestea, o direcție pozitivă nu înseamnă interpretarea universului prin prisma „ochelarilor roz”.

Direcția pozitivă ca metodă de psihoterapie este concepută pentru a ajuta individul să nu se piardă în timpul evenimentelor care se desfășoară rapid în sec.

Psihoterapia pozitivă poate fi dinamică și pe termen scurt, ea poate fi orientată atât spre ajutorul unei persoane, cât și a familiei în ansamblu.

Psihoterapia familială pozitivă se bazează pe găsirea de soluții prin experiența personală a participanților la tratament. Clienții își rezolvă propriile probleme fără să-l observe. Ședințele de psihoterapie ajută la aflarea exactă a modului în care fiecare participant la relațiile de familie dorește să se schimbe. Alături de acest lucru, este destul de important ca clienții să înțeleagă principalele puncte care includ ceea ce membrii familiei pot utiliza într-o anumită situație și care este starea dorită a sistemului de relații de familie pe care membrii lor îl vizează și pentru care au convenit să lucreze cu un psihoterapeut.

Psihoterapia familială pozitivă, în arsenalul său de mijloace pentru a ajuta familiile, folosește diverse povești, parabole, fabule, mituri și legende. Scopul poveștilor spuse de terapeut nu este doar moralizarea, ci și contactul cu o situație de exemplu din imaginație. Poveștile joacă rolul unei oglinzi, a unui model, a unui intermediar între clienți și terapeut.

Conceptul cheie al unei abordări pozitive în consilierea familiei este „conceptul”. Conceptul se referă la configurații emoționale și cognitive care oferă individului o schemă pentru interpretarea relațiilor cu propria personalitate, cu alți indivizi, cu mediul său.

Psihoterapia și exercițiile pozitive au ca scop să ajute clientul să realizeze că pentru a-și trăi propriul dat (pozitum) este necesar, astfel încât viața sa să devină mai puternică, mai strălucitoare, să ducă sănătate, respect și acceptare a propriei sale unicități.

În concluzie, tehnicile de psihoterapie pozitivă sunt potrivite pentru a rezolva tot felul de probleme problematice, de la conflicte personale, relații interpersonale și se încheie cu lucrul cu boli psihosomatice. Acestea oferă o oportunitate de a urmări cauzele specificului reacțiilor comportamentale ale clientului și le permit să fie înțelese. Abordarea pozitivă a terapiei îl obligă pe client să privească situația problemei dintr-un punct de vedere complet nou, adesea opusul celui inițial. https://positum.ro/intro-ro/

Echipa noastra

Sample image

Dr. Crenguta Belegan

Medic medicina de laborator
Competenta in homeopatie
Psihoterapeut Psihoterapie Pozitiva
Sample image

Chim. Irina Ion

Chimist medical specialist

Sample image
As.Cristina Tudorache
Asistent medical generalist

Parteneri

  • Bivaria Grup SRL
  • Biometria Medical Services SRL
  • Avena Medica SRL
  • A&A Pro Diagnostic SRL
  • SANIMED IMPEX SRL
  • IDEAL SOFT-CONSULTING SRL
  • STERICYCLE ROMANIA SRL
  • SC QUARTZ SECURITY CONTROLS SRL
Vă suntem alături pentru ca:
-fiecare persoană este un tot unitar, nu un ansamblu de organe independente care suferă de ceva boală!
-fiecare persoană este unică și pentru vindecare are nevoie de o abordare holistică individualizata a corpului, minții și sufletului integrate în mediul și situația de viață trăită deja!
-dorim sa realizam un parteneriat terapeutic, astfel încât să grăbim restabilirea echilibrului funcțional și emoțional, deopotrivă!
-respectăm omul și susținem mecanismele proprii de vindecare ale acestuia, ajutându-l să și le descopere!

"Crenguta Belegan este un psiholog la care merg cu drag. Este serioasa si dedicata profesiei pe care o practica. Am avut multe realizari, momente nepretuite de "aha" care m-au ajutat sa progresez (la care am ajuns, evident cu ajutorul Crengutei). 

M-am descoperit, redescoperit, inventat si reinventat pe tot acest drum al transformarii si îmbunatatirii personale. Nu am crezut vreodata ca in cateva luni ma pot afla unde sunt acum, undeva unde pot sa spun cu mandrie ca ma simt mai in viata mea.

Psihoterapia a meritat si daca ar fi sa o iau de la inceput alaturi de Crenguța, as face-o!"

A.C-studenta

”Am ajuns in cabinetul d-nei psiholog cu fiica mea de 11 ani, dupa ce am constatat ca avea gesturi repetitive, lucru ce mi-a dat de gandit. Dupa cateva sedinte de evaluare s-a dovedit ca fiica mea facea acele gesturi din anxietate si era modul ei de a-si gestiona emotiile.  Am hotarat impreuna cu d-na psiholog sa continuam si progresiv am reusit sa rezolvam problema. Susínuta si acasa, fetita mea a invatat ca tot ceea ce simte trebuie sa si exprime (frica, mahnire, bucurie, tristete). Increderea in ea a crescut vizibil. Ulterior a urmat si un curs de dezvoltare personala, pentru a fi pregatita sa faca fata provocarilor ce vor urma in perioada gimnaziala.

Cu respect si multumire, N.L.”

„Ziua în care am ajuns în biroul de psihoterapie al Crengutei, a fost ziua în care viata mea și a familiei mele s-a schimbat total. De la o stare de confuzie maxima ce ținea de o perioada destul de lunga, în mai puțin de 3 ședințe am înțeles emoțiile și am putut gestiona altfel fiecare situație apărută. Este cea mai buna investiție în mine, făcută pana acum. OL”

„Pentru băiețelul meu, Darius, homeopatia a fost salvare! Doi medici pediatri ne îndrumaseră către București până să o întâlnim pe doamna doctor! Am încercat homeopatia și de la vârsta de 2 ani și șase luni până la 5 ani și două lui nu am mai folosit antibiotic, am scăpat de operație și țin să precizez că Darius a mers la grădiniță negreșit. La început virozele, pentru că au fost doar viroze, pentru care medicii pediatri întâlniți foloseau antibiotic, au fost destul de violente, dar cu încrederea și calmul doamnei doctor le-am depășit. Pentru noi ați făcut și faceți minuni! Vă mulțumim din suflet." I.M.