Informaţii generale
Virusul hepatitei A este un virus mic, lipsit de înveliş, ce face parte din familia Picornaviridae, genul Hepatovirus; este alcătuit dintr-un genom ARN monocatenar de polaritate pozitivă şi o capsidă cu simetrie icosaedrică; în funcţie de proteinele capsidale (VP1 – VP3) a fost descrisă o singură variantă antigenică majoră. Anticorpii care apar faţă de aceste antigene sunt anticorpi neutralizanţi, protectori.
Virusul se transmite predominat fecal-oral, prin apă şi alimente contaminate cu fecale, dar în condiţii de mare promiscuitate este posibilă transmiterea şi prin contact interuman strâns; este raportată şi transmiterea pe cale sexuală la homosexuali şi rar parenteral.
Perioada de incubaţie a bolii este în medie 28 zile (15-60 zile). Formele inaparente reprezintă peste 80% din cazurile înregistrate la copii; cu vârsta numărul acestora scade. Manifestările hepatitei sunt cel mai frecvent de gravitate medie, dar pot evolua şi sever, însă foarte rar (1%) ca hepatite fulminante (insuficienţa hepato-renală, cu mortalitate 80-90% ). Hepatita virala A nu cronicizează şi virusul nu persistă în organism.
Virusul este prezent în sânge şi fecale cu 2 săptămâni înaintea debutului bolii şi 1-2 săptămâni după dispariţia icterului.
Diagnosticul de rutină al infecţiei este serologic; testele comerciale pun în evidenţă anticorpii de tip IgM şi totali.
Primii anticorpi care apar sunt de tip IgM, urmaţi ulterior de apariţia IgG. Anti-HAV-IgM apar concomitent cu debutul simptomelor, ating un nivel maxim în cursul primei luni şi devin nedetectabili după 6 luni. Anticorpii anti- HAV totali sunt predominant de tip IgG, cu excepţia perioadei infecţiei acute cu VHA, cand predomină anticorpii de tip IgM. Ei sunt aproape întotdeauna prezenţi la debutul hepatitei acute şi sunt de regulă detectabili tot restul vieţii (45% dintre adulţi au aceşti anticorpi prezenţi în ser). Prezenţa lor indică o expunere anterioară la VHA, convalescenţă, precum şi imunitate faţă de hepatita de tip A; anti-HAV-IgG sunt puşi în evidenţă în ser la 2 săptămâni de la vaccinare şi după administrarea de imunoglobuline; titrul anticorpilor postinfecţie este mai mare decat cel prezent după transfer pasiv.
Titrul minim protector nu este bine definit, dar este foarte mic: < 45 mUI/mL. Anti-HAV-IgG transferaţi de la mamă la făt transplacentar pot fi detectaţi la copii, chiar şi peste vârsta de 1 an.
Absenţa anticorpilor anti-HAV totali exclude practic infecţia recentă cu VHA. Profilaxia infecţiei se realizează prin vaccinare.
Recomandări pentru determinarea anti-HAV
- diagnosticul de infecţie acută cu virusul hepatitei A (anti-HAV-IgM).
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate).
Specimen recoltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2°- 8°C sau la -20°C
Volum probă – minim 0.5 mL ser
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian
Stabilitate probă – serul este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea.
Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA).
Valori de referinţă
- anti-HAV-IgM: negativ.
Limite şi interferenţe
Anticorpii anti-HAV totali nu fac distincţia între o infecţie recentă şi una veche, pentru aceasta fiind necesară determinarea anti-HAV-IgM. Efectuarea de teste seriale nu este de obicei indicată.
Prezenţa anticorpilor anti-HAV nu exclude hepatita B sau alte forme de hepatită virală2. Pot să apară rezultate fals pozitive pentru anti-HAV-IgM, dacă anti-HAV-IgG sunt prezenţi în ser în concentraţii foarte mari6. Foarte rar anti-HAV-IgM se pot dezvolta după vaccinarea anti hepatită tip A.
- Interferenţe analitice
Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:
– tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidină şi anti-ruteniu;
– anticorpii monoclonali proveniţi de la şoarece administraţi la unii pacienţi în scop diagnostic sau terapeutic.
Bibliografie
1. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Hepatitis A Antibody, Total. Hepatitis A Antibody, IgM. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
3. Lothar Thomas. Viral hepatitis. In Clinical Laboratory Diagnostics- Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH- Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 Ed., 1998, 1260-1263.
4. Mandell, Douglas, Bennett Principles and Practice of infections Diseases, 1998, 829-837.
5. Sjogren MH et al (1991), Immunogenicity of an Inactivated Hepatites A Vaccine, In Ann Intern Med 114: 470-471.
6. Topley & Wilson’s Microbiology and Microbial Infections, 1998: 693-706.
7. Wallach J. Afecţiuni hepatobiliare şi pancreatice. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiinţelor Medicale, România , Ed.7, 2001, 304-310.
