Sample image

Analize medicale

Analizele medicale sunt facute pentru verificarea starii de sanatate, dar si pentru diagnosticarea unei afectiuni, pentru evaluarea severitatii unei boli ori pentru monitorizarea raspunsului pe care organismul il are la un anumit tratament.       AFLA MAI MULTE      

Sample image 2

Homeopatia

Homeopatia este o metoda de tratament care stimuleaza tendinta naturala de vindecare a organismului, folosind preparate din substante de origine minerala, vegetala si animala preparate in laboratoare specializate.                                   AFLA MAI MULTE     

Sample image

Psihologie

Psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția noastra proprie si a altora și personalitatea.                                                       AFLA MAI MULTE     

Sample image

Psihoterapie

Psihoterapia consta intr-o serie de tehnici care au ca scop  tratarea sanatatii mentale, emotionale, precum si unele afectiuni psihiatrice, fiind frecvent utilizata pentru problemele care se acumuleaza de-a lungul timpului.                       AFLA MAI MULTE    

Utilitatea testului

    Acest test este util pentru a confirma prezenţa anticorpilor IgG specifici faţa de virusul hepatitei C în probele de ser care au dat rezultate reactive (pozitive) la testele screening anti-HCV (efectuate prin tehnici ELISA sau similare acestora). Este folosit mai ales în băncile de sânge. Spre deosebire de testele screening, testul de confirmare permite, prin separarea electroforetică a antigenelor, o detectare a anticorpilor asociaţi cu diferite etape ale infecţiei.

   Datorită îmbunătăţirii performanţei testelor screening şi dezvoltării tehnicilor moleculare testul de confirmare este din ce în ce mai mult rezervat cazurilor în care s-au obţinut rezultate slab pozitivela etapa de screening.

Pregătire pacient – preferabil à jeun (pe nemâncate).

Specimen recoltat – sânge venos.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare în ziua recoltării.

Volum probă – minim 2 mL ser.

Cauze de respingere a probei –  specimen intens hemolizat; specimen contaminat bacterian.

Stabilitate probă – serul este stabil 6 zile în condiţii ambientale; 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea repetată.

Metodă – Imunoblot

   Testul utilizează 6 antigene HCV recombinate purificate, relevante serologic, care sunt separate pe baza greutăţii moleculare prin electroforeză în gel de poliacrilamidă în prezenţă de sodium dodecil sulfat (SDS-PAGE) şi transferate ulterior electroforetic pe o membrană de nitroceluloză (Western blotting). Situsurile de legare libere de pe membrană sunt saturate cu o soluţie de proteine, după care matricea este spălată şi tăiată în fâşii (strip-uri). Antigenele sunt reprezentate, în ordinea fixării pe strip, de:

– Core 1 şi Core 2: proteine structurale provenite din regiunea core care formează cea mai mare parte a nucleocapsidei virale;

– Helicază: proteină nonstructurală/parte din NS3 cu activitate de helicază virală;

– NS-3: proteină nonstructurală cu activitate de helicază virală şi protează;

– NS-4: proteină nonstructurală;

– NS-5: proteină nonstructurală.

    Într-o primă etapă strip-ul încărcat cu antigenele HCV este incubat împreună cu serul diluat al pacientului. Dacă în ser sunt prezenţi anticorpi specifici aceştia se vor lega de antigenele corespunzătoare de pe strip. După o etapă de spălare, strip-ul este incubat cu un conjugat anti-IgG uman marcat cu peroxidază. Conjugatul se va ataşa la porţiunea IgG a complexului antigen-anticorp.

   După îndepărtarea prin spălare a conjugatului nelegat se adaugă soluţia de colorare – un sistem de detecţie enzimatică colorimetrică care conţine peroxid de hidrogen şi 4-cloro-1-naftol. Dacă este prezent conjugatul legat reacţia enzimatică va genera un produs colorat albastru-închis la nivelul benzilor ocupate de anticorpi specifici. Astfel, benzile vizualizate la nivelul stripului sunt rezultatul legării  anticorpilor specifici de antigenele individuale recombinate de la nivelul strip-ului.

Prin acest test sunt detectaţi anticorpii specifici faţă de cele 6 genotipuri HCV

Valori de referinţă  şi interpretarea rezultatelor

Intensitatea benzilor probelor este comparată cu cea a benzii controlului cut-off prezent pe fiecare strip. Sunt posibile următoarele exprimări semicantitative:

Intensitate bandă

Exprimare rezultat

Absentă

Intensitate mai mică decât cea a benzii controlului cut-off

+/-

Intensitate comparabilă cu cea a benzii controlului cut-off

+

Intensitate mai mare decât cea a benzii controlului cut-off

++

Intensitate foarte mare

+++

Interpretarea definitivă a rezultatelor testului se face cu ajutorul unui software (după scanarea strip-urilor), criteriile utilizate fiind menţionate în tabelul de mai jos4:

 Criterii

Rezultat test Imunoblot

• Niciun antigen ≥ control cut-off sau• NS3, NS4 sau NS5 izolate ≥ control cut-off

Negativ

• Core 1 izolat ≥ control cut-off sau• Core 2 izolat ≥ control cut-off sau

• Helicază izolată≥ control cut-off sau

• Helicază şi o proteină NS (NS3, NS4 sau NS5) ≥ control cut-off sau

• Alte 2 antigene ≥ control cut-off

Echivoc

• Core 1 şi Core 2 ≥ control cut-off sau• Core 1 şi un alt antigen ≥ control cut-off sau

• Core 2 şi un alt antigen ≥ control cut-off sau

• 3 antigene ≥ control cut-off

Pozitiv

Un rezultat pozitiv confirmă prezenţa anticorpilor specifici anti-HCV datoraţi unei infecţii în antecedente sau cronice.

Un rezultat echivoc indică faptul că prezenţa anticorpilor anti-HCV este incertă; testul trebuie repetat la un interval de 3-4 săptămâni pentru a determina statusul definitiv anti-HCV. Sunt posibile următoarele situaţii în cazul unui rezultat echivoc:

– reactivitate specifică în cursul fazei de seroconversie (la repetarea testului se va obţine un rezultat pozitiv);

– producţia limitată a unui anticorp specific la pacienţi imunodeprimaţi;

– reactivitate nespecifică.

Rezultatele echivoce trebuie interpretate în contextul clinic şi epidemiologic al pacientului (existenţa factorilor de risc pentru infecţia HCV). La pacienţii imunodeprimaţi cu risc crescut de a dezvolta infecţie, dar care prezintă un rezultat echivoc la testul de confirmare se indică ARN viral hepatită C.

Un rezultat negativ indică absenţa anticorpilor specifici anti-HCV şi un rezultat fals-pozitiv la testele screening.

Analiza răspunsului imun după o infecţie HCV recentă indică faptul că anticorpii faţă de NS3 şi antigenul core apar în mod obişnuit cu câteva săptămâni înaintea anticorpilor anti- NS4 şi NS5. În timp ce anticorpii anti-NS3 sunt aproape întotdeauna detectabili, anticorpii faţă de antigenul core pot fi iniţial absenţi, în special în cazul infecţiilor auto-limitante sau asimptomatice, şi la aproximativ o treime din pacienţi nu apar decât în faza cronică.

În infecţia HCV cronică apare de obicei întreaga paletă de anticorpi. Cu toate acestea, intensitatea benzilor variază semnificativ în  decursul infecţiei. În eventualitatea unui spectru incomplet de benzi, care este întâlnit  în special la pacienţii imunodeprimaţi, anticorpii anti-NS4 şi anti-NS5 sunt în mod obişnuit absenţi.

După vindecarea infecţiei HCV anticorpii specifici dispar de obicei în decurs de câţiva ani; anticorpii faţă de antigenul core persistă cel mai mult.

Limite şi interferenţe

O bandă NS4 izolată reprezintă cel mai adesea o reacţie nespecifică. Benzi NS3 sau NS4 izolate pot fi depistate în serul unor pacienţi cărora li s-a administrat sânge sau alte derivate.

De asemenea, o bandă NS5 izolată poate să apară la pacienţii având infecţie acută cu virusul Epstein-Barr.

Bibliografie

1. ARUP Laboratories. Test Directory. Hepatitis C Virus Antibody, RIBA. www.aruplab.com. Ref Type: Internet Communication, 2014.

2. Gert Frösner. Viral hepatitis. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results.Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 1275-1276.

3. Guidelines for Laboratory Testing and Result Reporting of Antibody to Hepatitis C Virus. CDC. Morbidity and Mortality Weekly Report; February 7, 2003 / Vol. 52 / No. RR-3.

4. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate.  2014. Ref Type: Catalog

5. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Hepatitis C Virus Antibody Confirmation, Serum.  www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication, 2014.

Echipa noastra

Sample image

Dr. Crenguta Belegan

Medic medicina de laborator
Competenta in homeopatie
Psihoterapeut Psihoterapie Pozitiva
Sample image

Chim. Irina Ion

Chimist medical specialist

Sample image
As.Cristina Tudorache
Asistent medical generalist

Parteneri

  • Bivaria Grup SRL
  • Biometria Medical Services SRL
  • Avena Medica SRL
  • A&A Pro Diagnostic SRL
  • SANIMED IMPEX SRL
  • IDEAL SOFT-CONSULTING SRL
  • STERICYCLE ROMANIA SRL
  • SC QUARTZ SECURITY CONTROLS SRL
Vă suntem alături pentru ca:
-fiecare persoană este un tot unitar, nu un ansamblu de organe independente care suferă de ceva boală!
-fiecare persoană este unică și pentru vindecare are nevoie de o abordare holistică individualizata a corpului, minții și sufletului integrate în mediul și situația de viață trăită deja!
-dorim sa realizam un parteneriat terapeutic, astfel încât să grăbim restabilirea echilibrului funcțional și emoțional, deopotrivă!
-respectăm omul și susținem mecanismele proprii de vindecare ale acestuia, ajutându-l să și le descopere!

"Crenguta Belegan este un psiholog la care merg cu drag. Este serioasa si dedicata profesiei pe care o practica. Am avut multe realizari, momente nepretuite de "aha" care m-au ajutat sa progresez (la care am ajuns, evident cu ajutorul Crengutei). 

M-am descoperit, redescoperit, inventat si reinventat pe tot acest drum al transformarii si îmbunatatirii personale. Nu am crezut vreodata ca in cateva luni ma pot afla unde sunt acum, undeva unde pot sa spun cu mandrie ca ma simt mai in viata mea.

Psihoterapia a meritat si daca ar fi sa o iau de la inceput alaturi de Crenguța, as face-o!"

A.C-studenta

”Am ajuns in cabinetul d-nei psiholog cu fiica mea de 11 ani, dupa ce am constatat ca avea gesturi repetitive, lucru ce mi-a dat de gandit. Dupa cateva sedinte de evaluare s-a dovedit ca fiica mea facea acele gesturi din anxietate si era modul ei de a-si gestiona emotiile.  Am hotarat impreuna cu d-na psiholog sa continuam si progresiv am reusit sa rezolvam problema. Susínuta si acasa, fetita mea a invatat ca tot ceea ce simte trebuie sa si exprime (frica, mahnire, bucurie, tristete). Increderea in ea a crescut vizibil. Ulterior a urmat si un curs de dezvoltare personala, pentru a fi pregatita sa faca fata provocarilor ce vor urma in perioada gimnaziala.

Cu respect si multumire, N.L.”

„Ziua în care am ajuns în biroul de psihoterapie al Crengutei, a fost ziua în care viata mea și a familiei mele s-a schimbat total. De la o stare de confuzie maxima ce ținea de o perioada destul de lunga, în mai puțin de 3 ședințe am înțeles emoțiile și am putut gestiona altfel fiecare situație apărută. Este cea mai buna investiție în mine, făcută pana acum. OL”

„Pentru băiețelul meu, Darius, homeopatia a fost salvare! Doi medici pediatri ne îndrumaseră către București până să o întâlnim pe doamna doctor! Am încercat homeopatia și de la vârsta de 2 ani și șase luni până la 5 ani și două lui nu am mai folosit antibiotic, am scăpat de operație și țin să precizez că Darius a mers la grădiniță negreșit. La început virozele, pentru că au fost doar viroze, pentru care medicii pediatri întâlniți foloseau antibiotic, au fost destul de violente, dar cu încrederea și calmul doamnei doctor le-am depășit. Pentru noi ați făcut și faceți minuni! Vă mulțumim din suflet." I.M.